NU II GASESC CONTINUARE, NU II GASESC SFARSIT.
era vineri. iesise de la lucru. pt ca mama sa era in vizita, se hotarase sa poarte macar astazi puloverul si fularul de la ea. de fiecare data cand trecea strada, o vedea, pe EA. EA e fata pe care EL o vede in fiecare zi in cafeneaua de vis-a-vis sorbind pierduta in lumea ei o cafea (sau era ceai?!). “doua si jumatate, e acum ori niciodata!” ce replica ieftina, isi facuse atatea scenarii in minte, incat s-a gandit ca o data va trebui sa incerce…
aproape mecanic, trecu strada si intra in cafenea. se aseza la masa, in fata ei, fara sa poata scoate un amarat de cuvant.
-ok… stai aici de 5 minute. ce vrei? sau ai cumva vreo revelatie si nu vrei sa fii deranjat?!
-ce bei?
-cand?!
-acum! ce bei acum?
-acum nu beau nimic, vorbesc cu tine. imi spui ce vrei?
-vreau sa fii femeia mea!
-bine, o sa iti dau o fotografie de-a mea si o sa ma prezinti tuturor prietenilor tai ca fiind “femeia ta”. e bine asa?
-stii cine sunt?
-da, esti avocatul deloc fotogenic ce apare in fiecare zi, de o saptamana incoace in ziare. bine… as putea sa-ti spun ca esti urat, dar ma gandesc ca te uiti si tu in oglinda…
-tu ce naiba mananci la micul dejun?! bataie de joc pe paine sau pur si simplu bataie?!
-beau apa, fumez si mananc muraturi. de asta sunt atat de acra. ah, da… dragut pulover… pentru un copil de 5 ani!!! si zambi.
-hopa… ar trebui sa ma sperii?! aia e o grimasa sau chiar un zambet?! pana la urma regina ironiilor are o inima?!
-are numai daca ii dai una!
-pai si ce face cu ea?!
-o mananca fripta! si rase in hohote.
i know the swords are the arms of a soldier… se auzea…
-i know that the gloves are weapons of war, i know that diamonds make money from this art…
-but that’s not the shape of my heart… iti place Sting, simpatico?!
-imi curge prin vene.
-ce e cu atata rosu?
-hei de ce intrebi?! puloverul tau e stupid, nu al meu!
zambeau amandoi.
-bem o vodka?
-tu… bei vodka?
-baiete… e al doilea lucru care imi curge prin vene!
a sosit vodka. stateau muti privindu-se, invartind paharele. il privea cu o spranceana ridicata, inchina paharul si il dadu peste cap.
-ok, lasa-ma sa te ajut daca nu ai curaj. e prima data?! rase, ii smulse paharul si il bau. mmmm… bun! te-am speriat? hohoti.
-damn, femeie! cu ce te ocupi in viata de zi cu zi?! bagi barbatii sub masa?!
-si le smulg portofelele!!! se ridica, isi imbraca haina… te salut, amice, mai am si alte chestii de facut!
-pleci?!
-da, acasa ma asteapta un soare!
se uita dupa ea. “Doamne, cat rosu e pe femeia asta! ce naiba… atata rosu?! si ce soare?!”
iarna era furioasa. ningea cu fulgi mari si repezi, iar albul rece se intindea peste tot. era la fel ca in fiecare an: vitrinele radeau catre lume in culori vii, iar mos craciunii din ele iti aminteau ca trebuie sa faci cumparaturi. s-a oprit la un colt de strada si s-a uitat in jur: in bijuterie o tanara privea incantata inelarul si podoaba de pe el, in timp ce barbatul de langa ea isi seca portofelul. copilul care trecea cu mama sa de mana era trist, avea lacrimi in ochi si mergea mai mult tarat de aceasta. “dar mami, eu il vroiam pe ala mai mare!” “anul viitor o sa vrei altceva si o sa uiti ca l-ai vrut pe ala mai mare!” cersetorul sezand pe asfalt isi sufla in pumni. avea o privire stinsa si pierduta. mirosea a bautura. semaforul arata verde, iar el porni cu pasi repezi spre casa. da, era la fel ca in fiecare an, numai ca anul asta el avea la ce gandi. iar timpul… a trecut.
luni… trafic, galagie, agitatie, oameni nemultumiti si vreme urata. la doua jumate intra din nou in cafenea, nu o vazuse de afara, dar spera sa fie acolo. era.
-si?
-si ce?! il privi, si-l aminti si o pufni rasul. ai venit sa te bag sub masa?
-de data asta nu. am venit sa te invit in oras, deseara. stiu un local unde…
-nu vin!
-te… rog…?!…
-nu pot. soarele meu e putin racit si trebuie sa am grija de el.
-soarele?!
-da, Sole, cainele meu!
-ah… credeam ca…
-stiu. toata lumea crede atunci cand nu e sigura.
-si daca insist capat si eu ceva atentie sau trebuie sa ma bat cu Sole pentru ea?
-nu a spus nimeni ca, in primul rand, meriti atentie. radea din nou. asta e adresa mea. treci deseara pe la mine.
-sa aduc ceva?
-nu flori si bomboane. mi le cumpar singura.
seara la usa ei a sunat el. deschide usa, il vede zambind prostesc si usor intimidat. se fastacea.
-hai intra!
-merci. am adus ceva bun, alaturi de dispozitia de a ma lasa bagat sub masa.
-vodka!!!
-corect. cum se simte Sole?
-hai sa ti-l arat. cainele dormea in patutul lui, invelit cu o paturica albastra. deschise ochii cand simti ca se apropie cineva. privirea basset-ului cersea mila si afectiune. el e! de obicei e vioi, dar acum… ti-am spus ca nu se simte bine… era foarte mic si plapand cand l-am primit. la inceput dormea cu mine. se intindea pe tot bratul meu stang, capul si-l aseza pe umar si nu se mai misca de acolo pana dimineata. pentru el a fost un chin cand i-am cumparat patut si l-am obligat sa doarma in el. atunci cand visam urat il luam langa mine, se bucura. sunt constienta ca a crescut, insa inca il vad ca fiind tot puiul ala dependent de mine. sa mergem in bucatarie.
-miroase bine!
-acum te-ai referit ori la parfumul meu, ori la friptura! radeau.
-intotdeauna asculti radio cand gatesti?
-tot timpul cat stau in bucatarie.
the places where we go, when we’re grey and old… and i’ve been told that salvation… (robbie williams – angels)
-unde crezi ca mergem cand suntem batrani si cu parul alb?
-eh… sunt realista. mergem toti la dracu’. acolo unde meritam, de altfel…
-adica nu-l intalnim pe Dumnezeu sau macar prietenii apropiati? parintii, bunicii? dupa cum vezi tu lucrurile nu exista iad si rai?
-exista. in mintea fiecaruia. daca nu il intalnesti pe Dumnezeu aici, cum il poti lua cu tine dincolo? intreaba zece oameni unde e Dumnezeu si cum arata. o sa primesti tot atatea pareri diferite.
-mi-ar placea sa o aflu pe a ta.
ofta, il privi. zambetul ei nu mai era acum ironic. parea rupt de realitatea asta, orfan.
-Dumnezeu se afla in fiecare. in minesi odata cu el, iubirea si iertarea. daca nu te descoperi pe tine, nu il descoperi nici pe El. multi spun ca nu pot ierta, nu pot iubi. nu ii condamn, dar ii inteleg.iertarea si iubirea incep si se termina cu tine. nu te poate limita nimeni, dar te autolimitezi. trebuie sa inveti sa te ierti si sa te iubesti pe tine, prima data.daca stii cum sa faci asta, ai sufletul deschis catre oricine. sa fii impacat cu tine insuti, sa pleci de aici cu zambetul pe fata si cu multumirea ca altii isi vor aminti de tine. eu nu cred ca exista Dumnezeu. eu il SIMT si stiu ca nu ma va parasi niciodata. bine… mai stiu ca atunci cand m-a creat, si-a creat propriul film de comedie. mie nu-mi mai ramane decat sa ma bucur ca joc in el. da… uneori si mie imi place sa cred ca El locuieste in ceruri, ne vede si cateodata isi rade in pumn. da, da, da… El e o forta, iar dupa cum spuneam, o descoperi si te bucuri de ea. depinde numai de tine daca ai sau nu o constiinta curata.
-a ta e curata?
-atat incat daca voi dormi vreodata pe patul lui Procust, sa nu imi fie capul taiat sau sa fiu intinsa.
-ce iti place sa faci?
-imi place sa linsez ingeri!
-si pana acum cati ai linsat?
-pana acum… doar pe mine. hai sa mancam!
-in fiecare luni gatesti friptura?
-de fapt nu prea gatesc. azi am gatit pentru ca mi-a fost dor si am vrut friptura. m-am imprietenit demult cu supa la plic si hrana semipreparata… hai si serveste-te, eu nu ma pricep la asta.
-sunt multe lucruri la care nu te pricepi…
-acum intelegi de ce nu ma ia nimeni de nevasta! radeau.
au mancat, au baut, s-au privit, si-au zambit. zambeau pentu ca nimeni nu mai exista, zambeau pentru ca se priveau, zambeau pentru ca stiau sa zambeasca.
-esti frumoasa…
-unde vezi frumusetea?
-in privire. pe chip. in indiferenta dupa care te ascunzi. in palma cu care-ti rasfiri parul. in faptul ca esti femeie. vreau sa te mai vad.
-bine. sa te conduc…
a doua zi o zari in cafenea.
-iti plac ghioceii?
-nu!
-minti!
aproape mecanic, trecu strada si intra in cafenea. se aseza la masa, in fata ei, fara sa poata scoate un amarat de cuvant.
-ok… stai aici de 5 minute. ce vrei? sau ai cumva vreo revelatie si nu vrei sa fii deranjat?!
-ce bei?
-cand?!
-acum! ce bei acum?
-acum nu beau nimic, vorbesc cu tine. imi spui ce vrei?
-vreau sa fii femeia mea!
-bine, o sa iti dau o fotografie de-a mea si o sa ma prezinti tuturor prietenilor tai ca fiind “femeia ta”. e bine asa?
-stii cine sunt?
-da, esti avocatul deloc fotogenic ce apare in fiecare zi, de o saptamana incoace in ziare. bine… as putea sa-ti spun ca esti urat, dar ma gandesc ca te uiti si tu in oglinda…
-tu ce naiba mananci la micul dejun?! bataie de joc pe paine sau pur si simplu bataie?!
-beau apa, fumez si mananc muraturi. de asta sunt atat de acra. ah, da… dragut pulover… pentru un copil de 5 ani!!! si zambi.
-hopa… ar trebui sa ma sperii?! aia e o grimasa sau chiar un zambet?! pana la urma regina ironiilor are o inima?!
-are numai daca ii dai una!
-pai si ce face cu ea?!
-o mananca fripta! si rase in hohote.
i know the swords are the arms of a soldier… se auzea…
-i know that the gloves are weapons of war, i know that diamonds make money from this art…
-but that’s not the shape of my heart… iti place Sting, simpatico?!
-imi curge prin vene.
-ce e cu atata rosu?
-hei de ce intrebi?! puloverul tau e stupid, nu al meu!
zambeau amandoi.
-bem o vodka?
-tu… bei vodka?
-baiete… e al doilea lucru care imi curge prin vene!
a sosit vodka. stateau muti privindu-se, invartind paharele. il privea cu o spranceana ridicata, inchina paharul si il dadu peste cap.
-ok, lasa-ma sa te ajut daca nu ai curaj. e prima data?! rase, ii smulse paharul si il bau. mmmm… bun! te-am speriat? hohoti.
-damn, femeie! cu ce te ocupi in viata de zi cu zi?! bagi barbatii sub masa?!
-si le smulg portofelele!!! se ridica, isi imbraca haina… te salut, amice, mai am si alte chestii de facut!
-pleci?!
-da, acasa ma asteapta un soare!
se uita dupa ea. “Doamne, cat rosu e pe femeia asta! ce naiba… atata rosu?! si ce soare?!”
iarna era furioasa. ningea cu fulgi mari si repezi, iar albul rece se intindea peste tot. era la fel ca in fiecare an: vitrinele radeau catre lume in culori vii, iar mos craciunii din ele iti aminteau ca trebuie sa faci cumparaturi. s-a oprit la un colt de strada si s-a uitat in jur: in bijuterie o tanara privea incantata inelarul si podoaba de pe el, in timp ce barbatul de langa ea isi seca portofelul. copilul care trecea cu mama sa de mana era trist, avea lacrimi in ochi si mergea mai mult tarat de aceasta. “dar mami, eu il vroiam pe ala mai mare!” “anul viitor o sa vrei altceva si o sa uiti ca l-ai vrut pe ala mai mare!” cersetorul sezand pe asfalt isi sufla in pumni. avea o privire stinsa si pierduta. mirosea a bautura. semaforul arata verde, iar el porni cu pasi repezi spre casa. da, era la fel ca in fiecare an, numai ca anul asta el avea la ce gandi. iar timpul… a trecut.
luni… trafic, galagie, agitatie, oameni nemultumiti si vreme urata. la doua jumate intra din nou in cafenea, nu o vazuse de afara, dar spera sa fie acolo. era.
-si?
-si ce?! il privi, si-l aminti si o pufni rasul. ai venit sa te bag sub masa?
-de data asta nu. am venit sa te invit in oras, deseara. stiu un local unde…
-nu vin!
-te… rog…?!…
-nu pot. soarele meu e putin racit si trebuie sa am grija de el.
-soarele?!
-da, Sole, cainele meu!
-ah… credeam ca…
-stiu. toata lumea crede atunci cand nu e sigura.
-si daca insist capat si eu ceva atentie sau trebuie sa ma bat cu Sole pentru ea?
-nu a spus nimeni ca, in primul rand, meriti atentie. radea din nou. asta e adresa mea. treci deseara pe la mine.
-sa aduc ceva?
-nu flori si bomboane. mi le cumpar singura.
seara la usa ei a sunat el. deschide usa, il vede zambind prostesc si usor intimidat. se fastacea.
-hai intra!
-merci. am adus ceva bun, alaturi de dispozitia de a ma lasa bagat sub masa.
-vodka!!!
-corect. cum se simte Sole?
-hai sa ti-l arat. cainele dormea in patutul lui, invelit cu o paturica albastra. deschise ochii cand simti ca se apropie cineva. privirea basset-ului cersea mila si afectiune. el e! de obicei e vioi, dar acum… ti-am spus ca nu se simte bine… era foarte mic si plapand cand l-am primit. la inceput dormea cu mine. se intindea pe tot bratul meu stang, capul si-l aseza pe umar si nu se mai misca de acolo pana dimineata. pentru el a fost un chin cand i-am cumparat patut si l-am obligat sa doarma in el. atunci cand visam urat il luam langa mine, se bucura. sunt constienta ca a crescut, insa inca il vad ca fiind tot puiul ala dependent de mine. sa mergem in bucatarie.
-miroase bine!
-acum te-ai referit ori la parfumul meu, ori la friptura! radeau.
-intotdeauna asculti radio cand gatesti?
-tot timpul cat stau in bucatarie.
the places where we go, when we’re grey and old… and i’ve been told that salvation… (robbie williams – angels)
-unde crezi ca mergem cand suntem batrani si cu parul alb?
-eh… sunt realista. mergem toti la dracu’. acolo unde meritam, de altfel…
-adica nu-l intalnim pe Dumnezeu sau macar prietenii apropiati? parintii, bunicii? dupa cum vezi tu lucrurile nu exista iad si rai?
-exista. in mintea fiecaruia. daca nu il intalnesti pe Dumnezeu aici, cum il poti lua cu tine dincolo? intreaba zece oameni unde e Dumnezeu si cum arata. o sa primesti tot atatea pareri diferite.
-mi-ar placea sa o aflu pe a ta.
ofta, il privi. zambetul ei nu mai era acum ironic. parea rupt de realitatea asta, orfan.
-Dumnezeu se afla in fiecare. in minesi odata cu el, iubirea si iertarea. daca nu te descoperi pe tine, nu il descoperi nici pe El. multi spun ca nu pot ierta, nu pot iubi. nu ii condamn, dar ii inteleg.iertarea si iubirea incep si se termina cu tine. nu te poate limita nimeni, dar te autolimitezi. trebuie sa inveti sa te ierti si sa te iubesti pe tine, prima data.daca stii cum sa faci asta, ai sufletul deschis catre oricine. sa fii impacat cu tine insuti, sa pleci de aici cu zambetul pe fata si cu multumirea ca altii isi vor aminti de tine. eu nu cred ca exista Dumnezeu. eu il SIMT si stiu ca nu ma va parasi niciodata. bine… mai stiu ca atunci cand m-a creat, si-a creat propriul film de comedie. mie nu-mi mai ramane decat sa ma bucur ca joc in el. da… uneori si mie imi place sa cred ca El locuieste in ceruri, ne vede si cateodata isi rade in pumn. da, da, da… El e o forta, iar dupa cum spuneam, o descoperi si te bucuri de ea. depinde numai de tine daca ai sau nu o constiinta curata.
-a ta e curata?
-atat incat daca voi dormi vreodata pe patul lui Procust, sa nu imi fie capul taiat sau sa fiu intinsa.
-ce iti place sa faci?
-imi place sa linsez ingeri!
-si pana acum cati ai linsat?
-pana acum… doar pe mine. hai sa mancam!
-in fiecare luni gatesti friptura?
-de fapt nu prea gatesc. azi am gatit pentru ca mi-a fost dor si am vrut friptura. m-am imprietenit demult cu supa la plic si hrana semipreparata… hai si serveste-te, eu nu ma pricep la asta.
-sunt multe lucruri la care nu te pricepi…
-acum intelegi de ce nu ma ia nimeni de nevasta! radeau.
au mancat, au baut, s-au privit, si-au zambit. zambeau pentu ca nimeni nu mai exista, zambeau pentru ca se priveau, zambeau pentru ca stiau sa zambeasca.
-esti frumoasa…
-unde vezi frumusetea?
-in privire. pe chip. in indiferenta dupa care te ascunzi. in palma cu care-ti rasfiri parul. in faptul ca esti femeie. vreau sa te mai vad.
-bine. sa te conduc…
a doua zi o zari in cafenea.
-iti plac ghioceii?
-nu!
-minti!
am creat aceste randuri pentru neamul muieresc. si tocmai de asta nu gasesc un final potrivit. ajutati-ma, orice idee este binevenita. va multumesc.
